Fix 3 ani.

Preocupări, gânduri, probleme, oameni, locuri, momente frumoase, experiențe, toate trec și toate rămân în noi. La fel și timpul. Începem să conștientizăm ce însemnăm în viața aceasta în clipa în care spațiul și timpul se întâlnesc în noi și dau naștere unei întâmplări care ne oprește din alergătura de zi cu zi.

Acum dacă clipesc pentru o secundă, sunt 3 ani în spate, moment în care încă omul drag mie era în viață. Fix acum 3 ani nu mă gândeam că ar fi fost ultima zi în care ne-am fi vorbit, privit și ținut de mână. Nu am avut atunci timpul nostru, au fost mai puțin de 5 minute în care nici nu ne-am luat la revedere. A fost un moment în care am privit un om plin de curaj care atunci m-a făcut să cred că ne vom vedea în continuare, care indiferent de situație nu se separă de mine, care mi-a transmis așa cu calm “Orice ar fi după acest moment tată, înseamnă că așa a fost să fie, așa a vrut Dumnezeu.”

Un om care și-a înțeles timpul dar care nu s-a așezat cu totul în spațiul vieții lui pentru că experiențele lui l-au depășit, și-au depus greutatea peste el, când el de fapt avea tot ce era nevoie să se aranjeze în el și în afara lui, în tot spațiul și să le ușureze din sufletul lui.

Am învățat și înțeles multe în acești fix 3 ani de atunci. Am învățat după acel moment că nu există întâmplare grea, am înțeles că timpul are spațiul lui și le așează în noi cum știe mai bine însă ține de noi dacă le ordonăm și le folosim cum trebuie.

Tot timpul căutăm ca oamenii din jurul nostru și întâmplările să fie așa cum ne dorim noi însă acest lucru nu face decât să ne dezamăgească, pentru că ele sunt așa cum avem noi nevoie. E o diferență între ceea ce ne dorim și ceea ce avem nevoie, între ceea ce așteptăm să se întâmple și ceea ce facem să se întâmple.

Îi mulțumesc lui, dragul meu om, pentru tot ceea ce fost si ceea nu a fost. Pentru că din imperfecțiunea lui am învățat, mi-am depășit felul de a fi, am învățat să iert, am învățat să mă descopăr, să am răbdare cu el, să accept, să-l iubesc așa cum e și cum nu mai e și să devin responsabilă de viața mea.

El trăiește în tot ceea ce eu sunt deși nu mai suntem în același spațiu și timp al vieții. Dragul pe care i-l port ordonează timpul și spațiul în mine, unde îl simt aproape în sufletul meu.

Sunt momente în viață când lucrurile trebuie să se întâmple într-un fel și nu ai ce să faci să le împiedici sau să le schimbi. Timpul nu mai poate fi dat înapoi și nici înainte. Însă ceea ce poți să faci este ca tu să înveți ceva, să te schimbi, să faci lucrurile diferit, să fii mai bun în fiecare clipă, să faci ordine în spațiul și timpul tău, să-ți umpli sufletul cu tot ceea ce ai nevoie.

#seeyouagaindad #part2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *